Blog

02 iul.
0

FOTO VIDEO Clubul Sportiv Ovidiu pregătește halterofili de performanță. Sportivii au obținut șase medalii la Campionatul Național


Orașul Ovidiu are cu ce să se mândrească. Sportivii de la Clubul sportiv orășenesc Ovidiu s-au întors de la Campionatul Național de Haltere desfășurat în luna iunie la Botoșani încărcați cu distincții. Ei au obținut șase medalii de bronz, trei de argint și șase de aur. Primăria orașului împreună cu Clubul Sportiv Orășenesc Ovidiu sprijină și încurajează copiii din localitate care își doresc să practice orice fel de sport.

”Noi, Clubul sportiv orășenesc, prin Primăria Ovidiu, cu sprijinul primarului George Scupra încurajăm sportul de masă, sportul de performanță din Ovidiu. Copiii sunt chemați să vină să facă sport ,iar secția noastră de haltere este precum un Făt-Frumos ce a crescut în ultimul timp foarte mult și spre bucuria noastră ne aduce și foarte multe rezultate. Suntem fericiți, avem copii deosebiți, copii talentați, copii cu potențiali, copii selecționați la lotul național care ne fac mândri, au performanțe deosebite și sunt în vizorul antrenorilor pentru lotul național”, spune Alina Moraru, președintele CS Ovidiu.

Halterele este un sport greu în care sportivii ridică greutăți mari care sunt formate din discuri de diferite dimensiuni și care sunt puse pe capetele unei bare. Numai greutatea barei goală este de 20 de kilograme. Există două stiluri: smuls, care constă în ridicarea halterei cu ambele brațe printr-o singură mișcare continuă și aruncat, care însemnă ridicarea halterei până la piept, apoi în înălțarea ei prin întinderea brațelor în sus.

Ultimul campionat la care au participat sportivii din Ovidiu s-a desfășurat la Botoșani unde au fost peste 200 de sportivi de la aproape 30 de cluburi. De la Clubul Sportiv Ovidiu s-au făcut remarcați la această competiție halterofilii  Andrei Botezatu, Tucă Ionuț, Vlad Cepreagă, Ioana Turcanu și Brândușa Turcanu.

”Anul acesta culminăm cu doborârea a trei recorduri naționale printr-un sportiv, Tucă Ionuț. Copiii se implică, au înțeles, îi echilibrăm avem și alte persoane cu care colaborăm, terapeuți, medici, psihologi, se comporta ca o familie. Totul este bine, este armonios și ne dorim să obținem rezultate chiar mai bune de acum” a adăudat Eduard Simineanu, antrenor la CS Ovidiu.

Întors acasă cu trei medalii de aur, Ionuț Tucă spune că pentru a face perforamanță secretul este să te antrenezi intens. El practică acest sport de la vârsta de 8 ani și a fost dragoste la prima vedere. Prima dată a intrat ca spectator în sala de sport, asistând la o oră de antrenament.

”Am participat la Campionatele Naționale la Botoșani, București, Bistrița, Arad și în alte orașe. Zilnic facem câte 2 ore de antrenament, îmi doresc foarte mult să iau medalii la europene. Acum la competiție am bătut 3 recorduri naționale și am ieșit campion” a spus Ionuț Tucă.

Copiii se antrenează șase zile pe săptămână timp de 2 ore pe zi. Iar echipa de la Ovidiu este formată din antrenori, terapeuți, medici și psihologi. Haltere este un sport în care dacă nu te antrenezi intens forma fizică se pierde foarte repede, iar performanțele scad. Pentru halterofilii de la Ovidiu nu va exista vacanță, aceștia se vor antrena în continuare pentru a-și atinge obiectivele.

”Pe categorii de vârstă avem două echipe una mai mare 13-15 ani, una mai mică de Juniori III între 9 și 12 ani, colaborează foarte bine între ei, se respectă este armonie și atunci dacă vom continua așa eu spun că este din ce în ce mai bine”mai spune antrenorul Eduard Simineanu.

Halterofilii sunt pregătiți din anul 2013 de doi antrenori: Eduard Simineanu și Adrian Roșu, care i-au crescut de mici iar acum culeg roadele muncii lor prin rezultatele obținute. Antrenorii însă nu se opresc aici. Aceștia își doresc ca sportivii să ajungă la campionatele internaționale.

”Munca este cam monotonă, dar copiii au învățat, se implică, se dăruiesc pentru că știu că rezultatele vin. Ei participă la competiții pe plan național, vizitează alte județe din țară, se întâlnesc cu alți copii, fuzionează bine, se comportă bine, au început să aibă experiență și mă gîndesc că vom putea să facem performanță și pe plan internațional cât de curând” explică antrenorul.

Sportivii de la Ovidiu se bucură și de sprijinul Federației Române de Haltere.Federația a organizat un program de pregătire unde copiii sunt antrenați de o întreagă echipă de specialiști.

”După acest program revin la cluburi și îi pregătim noi. Asta contează foarte mult, se vede că performanța crește de la an la an copiii trecând prin aceste programe de pregătire și începând de la juniori 3 de la vârsta de 9 ani, după aceea ne este mai ușor să lucrăm cu ei”, adaugă Eduard Simineanu.

Sursa: https://www.ctnews.ro

Citeste mai mult
18 iun.
0

Rezulate exceptioanale pentru sportivii Orasului Ovidiu!

Haltere 

Aproape 200 de sportivi, legitimati la 28 de structuri afiliate, au participat la Campionatele Nationale de Juniori II U15 (117 sportivi) si Juniori III / 9-12 ani (82 sportivi) – Finale. Competitiile s-au desfasurat in perioada 11 – 15.06.2019  la “Sala de Badminton” din incinta Clubului Sportiv Botosani . Clubul sportiv orasenesc Ovidiu s-a intors cu rezultate foarte bune de la aceste nationale :- Botezatu Andrei – 3 medalii bronz  la Juniori III ( el fiind  selectionat in programul de pregatire F.R.H  )- Tuca Ionut – 3 medalii de aur la Juniori II ( Doborand  3  recorduri nationale la proba smuls –  101kg , proba de aruncat –  131kg – total 232 Kg )- Cepreaga Vlad – 3 medalii argint la Juniori II- Turcanu Ioana – 3 medalii bronz la Juniori II- Turcanu Brandusa –  3 medalii aur la Juniori II

Rugby 

Echipa de Under 10 a terminat pe locul II Campionatul din cadrul ASOCIATIEI MUNICIPALE DE RUBGY BUCURESTI , si este VICE-CAMPIOANA regionala calificandu-se astfel la Campionatul National pentru Categoria de U 10 ce va avea loc in aceasta vara ( prima etapa avand loc la Constanta intre 21-23.06.2019 )

Citeste mai mult
10 iun.
0

(Galerie foto) Orașul Ovidiu a fost sâmbătă gazda ediției a doua a Cupei Ovidiu 2019 la Dans Sportiv

Peste 370 de copii de la 20 de cluburi sportive din mai multe județe ale țării s-au reunit ieri, la Ovidiu, într-un maraton de dans sportiv, în cadrul celei de-a doua ediții a Cupei Ovidiu 2019 la Dans Sportiv.

A fost un spectacol de culoare, energie, zâmbet și bucurie, un eveniment pentru care autoritățile locale din Ovidiu s-au pregătit cu câteva luni înainte. Competiția sportivă a fost organizată de Federația Română de Dans Sportiv, Clubul de dans sportiv Dance World Studio Constanța în colaborare cu Primăria Orașului Ovidiu.

Dansatori, mai mici sau mai mari, la început de drum sau cu experiență de ani buni pe ringul de dans s-au reunit în sala de sport din orașul Ovidiu.

Sosiți din toate colțurile țării dansatorii și-au demonstrat talentul în acest sport în fața unui juriu de prestigiu. Acesta, la rândul său, a avut o misiune grea pe tot parcursul zilei pentru ca într-un final să-i desemneze pe cei mai buni dansatori la fiecare din cele 45 de categorii de vârstă înscrise în concurs.

Pe ringul de dans, ieri, au putut fi admirați sportivi care abia împliniseră patru ani, dar și profesioniști ai acestei arte, de peste 30 de ani, cu o bogată experiență în domeniu și cu sute de concursuri la activ.

De asemenea, în competiție au intrat și 20 de copiii din Ovidiu care frecventează cursurile de dans sportiv puse la dispoziție de Primăria Ovidiu în mod gratuit. “Trebuie să mulțumim Federației că a avut încredere în noi, înseamnă că după prima ediție au fost mulțumiți de ceea ce s-a întâmplat la Ovidiu. Avem toată încrederea că vor veni și la anul fără niciun dubiu. Este un eveniment care trebuie să continue, eu consider că abia de la a treia ediție putem spune că devine o tradiție. Meritul este în primul rând al profesoarei noastre de dans sportiv, Cosmina Drăgan, ea a reușit să convingă Federația și s-a implicat foarte mult în organizarea evenimentului și în căutarea sponsorilor. Și din Ovidiu am avut participanți. Primăria a susținut și financiar, dar mai ales logistic. Partener a fost și anul acesta Clubul Orășenesc Ovidiu”, ne-a spus primarul orașului Ovidiu, George Scupra.

Pe lângă sportivii înscriși la competiție, pe diferite categorii de vârstă, în pauze, preșcolarii celor două grădințe din Ovidiu au pregătit un moment artistic. “În cadrul concursului, am avut un scurt moment demonstrativ, un mic spectacol prezentat de copiii de la grădinițele din Ovidiu, un dans al prieteniei, așa l-am numit noi. (…) Este un sport care îi ajută pe copii pentru a fi mai siguri pe sine, le dă încredere în propriile forțe. Vreau să mulțumesc primăriei, domnului primar George Scupra, dar și părinților care ne-au susținut la organizarea acestei competiției cu final fericit”, ne-a declarat Cosmina Drăgan, antrenor de dans sportiv în orașul Ovidiu.

Chiar dacă organizarea unei astfel de competiții presupune multă muncă, la finalul celei de-a doua ediții concluziile participanților, dar și a reprezentanților Federației Române de Dans Sportiv prezenți la evenimentul de la Ovidiu, au fost încurajatoare iar organizatorii privesc cu încredere spre ediția din 2020.

Sursa: https://ziarulamprenta.ro

Citeste mai mult
08 iun.
0

Felicitari copiilor din Ovidiu!

Felicitari copiilor din Ovidiu!

Publicată de Primaria Ovidiu pe Sâmbătă, 8 iunie 2019

Citeste mai mult
31 mai
0

C.S. Dance World Studio Constanta‎ – Cupa Ovidiu Editia a II-a

Va asteptam cu drag la mare!
8 IUNIE 2019 ❤

Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane, oameni dansând şi text

Citeste mai mult
30 mai
0

Felicitări echipajului nostru!

Felicitări echipajului nostru din clasa a VI a A, format din: Hagicu Nicoleta, Dănilă Eduard, Helera Nicolae și Vasile Ștefan pentru premiul III obținut astăzi, 29 mai 2019 în cadrul Concursului Național „Cu viața mea apăr viața” organizat de ISU.
Prof. coordonatori: Cătălina Șerban și Constantin Zelca.

Educaţia nu este răspunsul la întrebare. Educaţia este calea spre răspunsul la toate întrebările.” William Allin .

Este posibil ca imaginea să conţină: 5 persoane, persoane zâmbind, oameni în picioare, copac şi în aer liber

Citeste mai mult
24 mai
0

Sănătatea începe din farfurie

Azi, în cadrul activității „Sănătatea începe din farfurie”, derulată în parteneriat cu Selgros și Club Sportiv Ovidiu, elevii au învățat secrete ale chef-ului Cezar și multe alte trucuri sănătoase.
Atmosferă incendiară, produse sănătoase!

Citeste mai mult
24 mai
0

„Sănătatea începe din farfurie” – 600 de elevi din județul Constanța vor învăța despre alimentația sănătoasă

600 de elevi din Constanța vor învăța despre alimentația sănătoasă prin programul „Sănătatea începe din farfurie” derulat de un hipermarket din Romania.

Pentru al noulea an consecutiv, hipermarketul împreună cu Chef Cezar Munteanu, derulează programul „Sănătatea începe din farfurie”, prin care aduce educația gastronomică în școli și urmărește să promoveze obiceiuri de mâncat sănătoase în rândul copiilor.

Astazi, 23 mai, Chef Cezar și prietenii săi se afla la Școala Gimnazială nr. 2 din Ovidiu, unde s-a întâlnit cu 200 de elevi ai școlii, însoțiți de cadre didactice. Maine, 24 mai, o altă întâlnire – la care vor participa 220 de elevi și 8 profesori – va avea loc la Școala Gimnazială nr. 1 din comuna Valu lui Traian.

În total, aproximativ 10.000 de elevi din clasa pregătitoare până în clasa a IV-a din toată țara s-au înscris anul acesta în program. Copiii vor învăța să cunoască alimentele și produsele naturale și să aleagă conștient o dietă mai sănătoasă. Egida programului este „Copiii sănătoși de astăzi sunt adulții sănătoși de mâine”.   

Sursa: http://www.radioconstanta.ro

Citeste mai mult
02 mai
0

C.S.O. Ovidiu are o vicecampioana națională

In data de 26 aprilie 2019, in cadrul Campionatului Național de haltere – Cupa României – C S O OViDIU a urcat pe podium pentru că are o vicecampioana națională la seniori. Numele sportivei este Țurcanu Brândușa Gabriela și a concurat la seniori deși ea este doar cadeta, având 14 ani.
Vicecampioana noastră este pregătită de domnii antrenori Simineanu Eduard și Roșu Adrian și a fost selecționata si in lotul național de haltere. Felicitări sportivei, parintilor și antrenorilor pentru rezultatul deosebit!

Citeste mai mult
08 apr.
0

Cupa Ovidiu la lupte -editia I- 2019

Astazi orasul Ovidiu a fost gazda primei competitii oficiale la lupte greco-romane. ,,Cupa Ovidiu – editia I” a reunit cluburi de renume din Romania, la competitia organizata la Sala Sporturilor din Ovidiu. Felicitam toti participantii, antrenorii si in special pe sportivii sectiei de lupte din orasul nostru!

Citeste mai mult
23469